Persoanele vulnerabile vor primi 700 lei în luna februarie 2023 pentru compensarea preţului la energie!

OUG nr. 166/2022 prevede măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.

Beneficiază de sprijin pentru compensarea preţului la energie sub formă de plăţi prin serviciul de mandat poştal următoarele categorii de persoane şi familii:
a) pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
b) persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
c) familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;
d) familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.

Sprijinul acordat persoanelor vulnerabile pentru compensarea preţurilor la energie este în valoare nominală de 1.400 lei, poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi este acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel:
a) 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 30 iunie 2023;
b) 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.

Conform noutăților, sprijinul pentru compensarea facturilor la energie se acordă beneficiarilor pe baza cardului de energie emis pe baza listelor de beneficiari comunicate de către MMSS, cel târziu până la data de 20 decembrie 2022 pentru tranşa I, respectiv cel târziu până la data de 20 iunie 2023 pentru tranşa II.