Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă. Mod de completare!

Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează şi se depune de către reprezentanţa unor persoane juridice străine, autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii.

Recent, în Monitorul Oficial nr. 966/06.12.2017 a fost publicat Ordinul nr. 3391/2017 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 108 “Declaraţie privind impozitul pe reprezentaţă”. Prevederile acestui ordin se aplică începând cu declararea obligatiilor fiscale aferente anului 2018.

Orice reprezentanţă a unei/unor persoane juridice străine datorează un impozit anual în sumă de 18.000 lei, care se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până în ultima zi a lunii februarie, inclusiv, a anului de impunere, potrivit noilor reglementări ale Codului Fiscal, iar în vederea administrării unitare a impozitului pe reprezentanţă şi a prelucrării automate a declaraţiilor fiscale, printr-un proiect de ordin supus dezbaterii publice se propune aprobarea modelului şi conţinutului formularului 108 ‘Declaraţie privind impozitul pe reprezentanţă’, precum şi a instrucţiunilor de completare a acestuia.

Formularul 108: instructţuni de completare

1. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează şi se depune de către reprezentanţa unei/unor persoane juridice străine, autorizată să funcţioneze în România, potrivit legii.

2. Termen de depunere:
Reprezentanţa unei persoane juridice străine are obligaţia să depună declaraţia la organul fiscal central competent până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului de impunere.
În situaţia reprezentanţei unei juridice străine înfiinţate sau desfiinţate în România în cursul unei luni din anul de impunere, declaraţia se depune la organul fiscal central competent în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înfiinţată sau desfiinţată, după caz.

3. În situaţia reprezentanţei unei persoane juridice străine înfiinţate în România în cursul unei luni din anul de impunere se bifează rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se înfiinţează reprezentanţa”, se calculează impozitul anual pe reprezentanţă datorat pentru anul de raportare, potrivit legii, şi se înscrie la rubrica „Impozit pe reprezentanţă” din formular.
În situaţia reprezentanţei unei juridice străine desfiinţate din România în cursul anului de impunere se bifează rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se desfiinţează reprezentanţa”, se recalculează impozitul anual pe reprezentanţă datorat pentru anul de raportare, potrivit legii, şi se înscrie la rubrica „Impozit pe reprezentanţă” din formular.

4. În cazul în care se corectează declaraţia depusă iniţial, declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi model de formular, înscriind „X” în rubrica „Declaraţie rectificativă”.
În situaţia în care se corectează declaraţia depusă în cazul înfiinţării sau desfiinţării reprezentanţei se bifează atât rubrica „Declaraţie rectificativă”, cât şi rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se înfiinţează reprezentanţa” sau rubrica „Declaraţie privind impozitul datorat pentru anul în care se desfiinţează reprezentanţa”, după caz.

5. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se depune la organul fiscal central competent pentru administrarea reprezentanţei unei persoane juridice străine, autorizate să funcţioneze în România, potrivit legii.

6. Declaraţia privind impozitul pe reprezentanţă se completează cu ajutorul programului de asistenţă.

7. Formularul se depune la organul fiscal central competent, în format PDF, cu fişier XML ataşat, pe suport CD, însoţit de formatul hârtie, semnat conform legii, sau se transmite prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Menţionăm că în situaţia înfiinţării sau desfiinţării reprezentanţei, impozitul datorat pentru anul de impunere se calculează proporţional cu numărul de luni de funcţionare a acesteia şi se declară în termen de 30 de zile de la data la care aceasta a fost înfiinţată sau desfiinţată, după caz.


Publicat

în

, ,

de către