De la 1 august, semințele și pesticidele se ieftinesc

agricultura_1Conform Ministerului Finanțelor Publice (MFP) și Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), începând cu data de 1 august, taxa pe valoarea adăugată (TVA) va fi redusă pentru noi servicii, dar și pentru livrarea unei anumite categorii de produse din domeniul agriculturii. 

Astfel, din data de 1 august, se va aplica o cotă de TVA de 9% pentru livrarea celor mai importante produse folosite pentru producția agricolă, respectiv: îngrășăminte, pesticide, semințe și alte produse agricole destinate însămânțării sau plantării, dar și pentru prestările de servicii specifice de tipul celor folosite în sectorul agricol, cum sunt: arat, semănat, prășit, ierbicidat, recoltat, fertilizat, greblat, balotat.

Conform Guvernului, modificarea cotei de TVA va duce la stimularea persoanelor care desfășoară activități în domeniul agricol, la creșterea nivelului de accesibilitate la bunurile și la serviciile de tipul celor folosite în sectorul agricol, dar și la facilitarea de noi investiții în agricultură în următoarea perioadă.


Publicat

în

,

de către