Se propune reglementarea unei proceduri simplificate de acordare a eşalonării la plată pentru cel mult 12 luni

Ministerul Finanţelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Se propune reglementarea unei proceduri simplificate de acordare a eşalonarii la plată pentru cel mult 12 luni, pentru contribuabilii care au fost buni platnici până la data intrării în starea de urgenţă, indiferent de forma de proprietate.

Precizăm că, pentru debitorii care au în derulare o eşalonare la plată, conform Codului de procedură fiscală, din perspectiva ratelor de eşalonare, organul fiscal competent, din oficiu, reface graficul de eşalonare, cu respectarea perioadei de eşalonare aprobate. Noul grafic de eşalonare se comunică debitorului prin decizia organului fiscal, conform art. XII alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 48/2020 privind unele măsuri financiar-fiscale, cu modificările şi completările ulterioare. Pentru obligaţiile curente, care constituie condiţie de menţinere a eşalonării la plată, aceşti debitori au posibilitatea, fie să le includă în eşalonarea la plată obţinută potrivit Codului de procedură fiscală, fie să solicite eşalonarea la plată potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, caz în care cererea trebuie depusă în 30 de zile de la data de 25 octombrie 2020. În caz contrar, pot pierde eşalonarea la plată obţinută conform Codului de procedură fiscală.

În contextul în care pandemia de COVID-19 a generat dificultăţi de natură financiară pentru majoritatea întreprinderilor, printre acestea regăsindu-se și cele din domeniul HoReCa, care se confruntă în această perioadă cu o lipsă severă de lichiditate, se impune prelungirea aplicării unor măsuri fiscale benefice mediului de afaceri.


Publicat

în

,

de către