Consiliul Uniunii Europene a aprobat României un program de asistenţă financiară preventivă pe termen mediu de până la 2 miliarde de euro, care însoţeşte acordul stand-by cu FMI în sumă de alte 2 miliarde de euro.
Facilitatea din partea Uniunii Europene poate fi accesată până la 30 septembrie 2015. În cazul în care va fi activată, asistenţa va fi acordată sub forma unui împrumut cu o maturitate medie maximă de opt ani.
De asemenea, Banca Mondială a pus la dispoziţia României 1 miliard de euro, opţiunea de accesare a fondurilor fiind valabilă până în luna decembrie 2015. România a tras miercuri 700 milioane de euro din acest împrumut.
Dacă riscurile luate în considerare se vor materializa, România ar putea să nu mai poată acoperi necesarul de finanţare externă din resursele de finanţare disponibile. Aceste riscuri sunt asociate, între altele, cu datorii externe importante, o poziţie extrem de negativă a investiţiilor nete şi efectele unor evoluţii negative în zona euro. Într-un astfel de scenariu de stres, necesarul de finanţare rezidual ar putea să fie acoperit prin activarea asistenţei financiare preventive pe termen mediu, conform deciziei adoptate de Consiliul UE.