Etichetă: fonduri
-
Evoluția investițiilor străine directe în luna ianuarie
În prima lună a anului investiţiile străine directe au totalizat 244 milioane euro, ceea ce semnifică o în creştere cu 8% faţă de ianuarie 2013, după ce anul trecut au ajuns la nivelul de 2,71 miliarde euro. În 2008, România a fost consemnată cea mai mare valoare a ISD, de 9,496 miliarde de euro. Astfel în…
-
Fonduri pentru Programul de reconversie în pomicultură
Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Daniel Botănoiu, a declarat că Noul Program Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 cuprinde fonduri totale de 260 de milioane de euro pentru Programul de reconversie în pomicultură, din care 40 de milioane de euro vor fi alocate pentru prelucrarea și comercializarea produselor obținute. Sub-programul de pomicultură, care va fi deschis doar după aprobarea PNDR…
-
Fonduri nerambursabile de la bugetul de stat pentru tinerii întreprinzători
Datorită procedurilor finale de implementare pentru 6 programe naţionale lansate recent de Direcţia de Implementare Programe pentru IMM-uri, tinerii întreprinzători şi IMM-urile vor putea accesa, și în 2014, fonduri nerambursabile de la bugetul de stat. În plus la aceasta IMM-urile vor mai avea posibilitatea de a beneficia de o nouă schemă de ajutor de minimis cu ajutorul căreia…
-
1,3 miliarde de lei pentru plata beneficiarilor
Guvernul României a aprobat un nou împrumut, în valoare de 1,3 miliarde de lei, de la Trezoreria Statului pentru a pune la dispoziţia Autorităţilor de Management ale programelor operaţionale sumele necesare pentru achitarea cererilor de rambursare şi cererilor de plată depuse de beneficiari. Astfel, potrivit noutăţilor contabile, suma respectivă asigură resursele necesare pentru achitarea datoriilor…
-
Realocări de fonduri către POR
Potrivit unui comunicat al MFE, Comisia Europeană a aprobat realocarea a 240 milioane de euro către Programul Operaţional Regional, de la POS Transport şi de la POS Mediu. Aceşti bani urmează să fie folosiţi pentru a finanţa şcoli, spitale şi drumuri judeţene. „Suma menţionată este realocată de la Programul Operaţional Sectorial Transport (POS Transport) şi de…
-
Guvernul a aprobat suplimentarea bugetelor unor instituţii publice
Potrivit noutăţilor legislative, Guvernul a aprobat suplimentarea bugetelor Serviciului Român de Informaţii, Ministerului Justiţiei, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Ministerului Public şi Consiliului Superior al Magistraturii. Prin H.G. nr. 972/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 779 din 12 decembrie 2013, a fost aprobată suplimentarea bugetului Serviciului Român de Informaţii pe anul 2013 cu suma de 10.000 mii lei, în vederea asigurării fondurilor necesare…
-
Fondurile JEREMIE
Suplimentarea Fondurilor alocate iniţiativei JEREMIE cu 50 milioane de euro este susţinută de Fondul European de Investiţii (FEI) şi Guvernul României. Astfel această suplimentare vine în completarea bugetului existent de 20 milioane de euro, alocat unui nou instrument de creditare a întreprinderilor româneşti cu subvenţie de dobândă şi preluare parţială a riscului. Instrumentul de creditare a întreprinderilor româneşti cu…
-
Un nou buget de la 1 ianuarie 2014
Premierul Victor Ponta a declarat că vor trimite către Parlament proiectul Legii bugetului de stat, cu propunerea ca până la 1 decembrie, să fie dezbătută în comisiile de specialitate şi comisiile de buget-finanţe, şi la începutul lunii decembrie plenul Parlamentului să poată da votul asupra Legii bugetului, astfel încât toţi ordonatorii de credite, instituţii publice…
-
România va plăti 1,58 miliarde de euro către UE, în 2014
În Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2014 şi perspectiva acesteia pe anii 2015-2017, publicat Ministerului Finanţelor Publice, se arată că România va contribui, în 2014, la bugetul Uniunii Europene cu 1,58 miliarde de euro iar fondurile pe care le va primi de la bugetul UE se ridică la 8,6 miliarde euro. De asemenea, conform…