Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate
Fonduri europene

Ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică!

Autor: Diana Jitaru
aprilie19

Majorarea preţului materialelor de construcţii în contextul crizei mondiale în domeniu s-a extins şi asupra altor elemente ale costului aferent investiţiilor publice astfel se impune adoptarea de urgenţă a unor măsuri în vederea creării cadrului legal pentru ajustarea preţului contractelor de achiziţii publice.

În Monitorul Oficial nr. 377/2022 a fost publicată OUG nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune/acordurilor – cadru.

Prevederile sunt aplicabile: contractelor de achiziţie publică, contractelor sectoriale, contractelor de concesiune, acordurilor – cadru, aferente obiectivelor, proiectelor de investiţii, lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente, reparaţiilor capitale finanţate, integral sau parţial, din fonduri publice, contractelor/acordurilor – cadru care includ dotări şi/sau utilaje şi echipamente tehnologice şi funcţionale necesare realizării lucrărilor aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

Ajustarea nu se aplică: contractelor de achiziţie publică/sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor – cadru aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; procedurilor de atribuire aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă; proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate, pentru care ajustările de preţ se realizează după aprobarea de către structurile de specialitate NATO.

Ajustarea stabilită se realizează exclusiv pentru restul rămas de executat/furnizat/prestat la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, până la finalizarea obiectivelor/proiectelor de investiţii/lucrărilor prevăzute în acordurile – cadru/lucrărilor de întreţinere şi reparaţii curente/reparaţiilor capitale şi efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor, potrivit prevederilor legale în vigoare la data efectuării recepţiei, până la furnizarea integrală şi recepţionarea produselor achiziţionate, conform prevederilor contractuale, şi, respectiv, până la recepţionarea documentaţiilor tehnico – economice aferente serviciilor de proiectare studii de fezabilitate şi/sau proiecte tehnice, care includ şi studiul geotehnic, pentru infrastructura de transport de interes naţional, potrivit prevederilor contractuale, ca urmare a unei solicitări justificate din partea contractantului.

În termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contractanţii pot transmite autorităţilor contractante o adresă prin care solicită ajustarea valorii aferente restului rămas de executat.

Categorii: Articole, Cifre din economie, Fonduri europene, Institutii publice | Comentariile sunt închise pentru Ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică!

Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană şi România a fost semnat!

Autor: Diana Jitaru
decembrie27

În Monitorul Oficial nr. 1224/2021 a fost publicată OUG nr. 134/2021 pentru aprobarea Acordului de împrumut (Mecanismul de redresare şi rezilienţă) dintre Comisia Europeană şi România, semnat la Bucureşti la 26 noiembrie 2021 şi la Bruxelles la 15 decembrie 2021.

Mai mult »
Categorii: Articole, Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru Acordul de împrumut dintre Comisia Europeană şi România a fost semnat!

Programul IMM Invest România, prelungit până la finalul anului!

Autor: Diana Jitaru
iulie6

Comisia Europeană a aprobat solicitarea Ministerul Finanţelor, adresată în baza Cadrului temporar pentru măsuri de ajutor de stat, de a prelungi Programul IMM Invest România şi Subprogramul Agro IMM Invest, începând cu 1 iulie 2021 până la data de 31 decembrie 2021, şi de a majora plafoanele schemei de ajutor de stat de la 800.000 euro la 1.800.000 de euro pentru fiecare întreprindere.

Mai mult »
Categorii: Fonduri europene, International | Comentariile sunt închise pentru Programul IMM Invest România, prelungit până la finalul anului!

Se reia discuţia privind asigurarea unor salarii minime echitabile pentru toţi lucrătorii din UE

Autor: Diana Jitaru
iunie5

Comisia Europeană a lansat a doua etapă a consultării cu sindicatele şi cu organizaţiile patronale europene cu privire la asigurarea unor salarii minime echitabile pentru toţi lucrătorii din UE. Mai mult »

Categorii: Fonduri europene, Munca. Asigurari sociale. Pensii | Comentariile sunt închise pentru Se reia discuţia privind asigurarea unor salarii minime echitabile pentru toţi lucrătorii din UE

În primul trimestru din 2017 s-a primit de la bugetul UE drept fonduri structurale doar 5,22 milioane de euro

Autor: Diana Jitaru
mai30

Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanţelor, România a primit în primul trimestru din 2017 de la bugetul UE drept fonduri structurale şi de coeziune doar 5,22 milioane de euro, din care numai 1,05 milioane de euro aferente cadrului financiar 2014-2020, celelalte 4,17 milioane fiind resturi rămase de plata din cadrul financiar 2007 – 2013.

Suma este ridicol de mică, dacă se face raportarea la cele 4.353,54 milioane de euro încasate anul trecut, adică de peste 800 de ori mai mult.

Aceste fonduri, care ar fi menite să ne apropie de un standard de viaţă civilizat în cadrul unor proiecte europene, au reprezentat anul trecut aproape 60% din banii primiţi de la UE. În primul sfert al anului în curs au reprezentat mai puţin de 0,1%.

Categorii: Cifre din economie, Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru În primul trimestru din 2017 s-a primit de la bugetul UE drept fonduri structurale doar 5,22 milioane de euro

Absorbţia fondurilor europene este în creştere!

Autor: Diana Jitaru
februarie7

ue2

Autoritățile au majorat gradul de absorbție a fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 prin micșorarea alocării banilor europeni cu 276 milioane euro, la 18,78 miliarde euro, reiese din datele publicate pe site-ul fonduri-ue.ro.

Astfel, absorbția curentă a fondurilor europene 2007-2013 a crescut în luna ianuarie, comparativ cu noiembrie 2016, când au fost publicate ultimele date, cu 1,2 puncte procentuale, la 82,93%, deși valoarea declarațiilor de cheltuieli transmise la Comisia Europeană a rămas la același nivel de 15,57 miliarde de euro.

În ceea ce privește absorbția efectivă, aceasta a crescut cu 1,15 puncte procentuale, rămânând la 14,8 miliarde de euro, reprezentând la finalul lunii ianuarie 79,23%. Mai mult »

Categorii: Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru Absorbţia fondurilor europene este în creştere!

11 proiecte din România au fost aprobate de Comisia Europeană!

Autor: Diana Jitaru
ianuarie13

p_204348_440x300-00-65

Comisia Europeană a aprobat 11 proiecte din România, în valoare de 500 de milioane de euro. Acestea sunt proiecte din sectorul transporturilor, de alimentare cu apă şi management integrat al deşeurilor, dar şi pentru prevenirea dezastrelor naturale.

Comisia Europeană a aprobat 11 proiecte din România, în valoare de 500 de milioane de euro. Acestea sunt proiecte din sectorul transporturilor, de alimentare cu apă şi management integrat al deşeurilor, dar şi pentru prevenirea dezastrelor naturale.

Comisarul european pentru politică regională a aprobat continuarea a 11 proiecte din mai multe regiuni din România, cu o finanţare din partea UE de peste 500 de milioane de euro. Proiectele se înscriu într-o serie de domenii esenţiale, şi anume: transport, prevenirea dezastrelor naturale, alimentarea cu apă şi managementul integrat al deşeurilor, se arată într-un comunicat al Reprezentanţei Comisiei Europene în România.

 

Categorii: Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru 11 proiecte din România au fost aprobate de Comisia Europeană!

Ministerul Fondurilor Europene a lansat apeluri de proiecte în valoare de peste 13 miliarde de euro

Autor: Diana Jitaru
decembrie23

descarcaremfe

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat apeluri de proiecte în valoare de peste 13 miliarde de euro, reprezentând 40% din alocarea financiară pentru 2014-2020, şi a încheiat contracte de finanţare de peste 1,5 miliarde de euro, în perioada noiembrie 2015 – decembrie 2016, reiese dintr-un raport al instituţiei.

Din cele 1,5 miliarde de euro, peste 642 milioane au fost pentru derularea intervenţiilor în domeniul dezvoltării infrastructurii, 690,72 milioane de euro pentru derularea intervenţiilor în domeniul competitivităţii, cercetării, dezvoltării, inovării şi IT, pentru derularea intervenţiilor în domeniul asistenţei tehnice, respectiv măsurilor de consolidare a capacităţii entităţilor implicate în gestionarea fondurilor europene – 62,25 milioane de euro, pentru derularea măsurilor de consolidare a capacităţii entităţilor administraţiei publice – 124,26 milioane de euro.  Mai mult »

Categorii: Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru Ministerul Fondurilor Europene a lansat apeluri de proiecte în valoare de peste 13 miliarde de euro

România va beneficia de un împrumut de 500 de milioane de euro

Autor: Conta Conect
decembrie19

bugetromanialiberaro-1449668574

Potrivit unui comunicat al Băncii Mondiale, Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a aprobat suma de 500 milioane euro, care va fi acordata României în contul celui de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare privind eficientizarea finanţelor publice şi creşterea economică.

Astfel, România va beneficia de un împrumut pentru eficientizarea finanţelor publice şi reformarea anumitor instituţii în vederea susţinerii unei creşteri economice sustenabile şi îmbunătăţirii standardelor de viaţă.

Potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală, Cyril Muller, autorităţile din România au demonstrat un angajament susţinut pe calea implementării unei agende de reforme care reprezintă nucleul eforturilor de reducere a sărăciei şi a excluziunii, şi al creării de oportunităţi mai bune pentru cetăţenii României.

Noul program sprijină câteva priorităţi principale, amplificarea potenţialului de creştere al României prin sporirea nivelului de performanţă şi de guvernanţă al întreprinderilor de stat şi creşterea nivelului de competitivitate la export şi al performanţelor macroeconomice.

Categorii: Cifre din economie, Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru România va beneficia de un împrumut de 500 de milioane de euro

Fonduri europene pentru micii fermieri

Autor: Conta Conect
decembrie16

fonduri-europeneÎn perioada 15 decembrie și 15 mai 2017, micii fermieri vor putea depune proiecte pentru prima sesiune de depunere a proiectelor pentru submăsura (sM) 6.5 „Schema pentru micii fermieri” din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Valoarea primei anuale ce le revine beneficiarilor sM 6.5 este mai mare cu 20% față de suma primită în cadrul Schemei simplificate pentru micii fermieri. La prima anuală se vor adăuga sumele primite din arendă sau în urma vânzării exploatației.

Astfel, prin această submăsură sunt sprijinite activ eforturile fermierilor care doresc să-și mărească exploatația agricolă.

Categorii: Fonduri europene | Comentariile sunt închise pentru Fonduri europene pentru micii fermieri
« Older Entries

Arhiva