BNR a redus dobânda de politică monetară cu 0,25 procente

4f74279a12e11Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară de la 4,5% la 4,25% pe an, începând cu data de 1 octombrie 2013, gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar şi menţinerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii.

Potrivit BNR, continuarea procesului de ajustare a condiţiilor monetare prevede menţinerea pe termen mediu a stabilităţii preţurilor, corespunzător ţintei staţionare a BNR de 2,5 %, precum şi refacerea încrederii şi realizarea unei creşteri economice de durată.

Analiştii financiari apreciază că dobânda cheie ar putea fi redusă în continuare până la 4% în luna decembrie 2013. Totodată, ei mai spun că rezervele minime obligatorii pentru pasivele în lei ar putea fi menţinute la nivelul de 15% până la finalul anului 2013, iar până la sfârşitul anului următor ar putea coborî la 12%. Pentru pasivele în valută, rezervele minime obligatorii s-ar putea păstra la 20%, însă unii analişti sunt de altă părere.


Publicat

în

,

de către