Ce sume trebuie să plătească România către FMI, UE şi BIRD în 2014

euro

În 2014 România trebuie să plătească peste 1,172 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), cu 0,72% mai mult decât în 2013, din împrumutul stand-by contractat în 2009.

Astfel Guvernul României declară că suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 1,002 miliarde euro, din care 984,8 milioane euro reprezintă rambursări de rate de capital şi 17,2 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane, cea către UE la 150,1 milioane euro care reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane ca şi în cazul BIRD, iar către BIRD 20,5 milioane euro.

Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro.

Reamintim că în 2009 România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni, în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.


Publicat

în

de către

Etichete: