Majorarea combustibililor, alimentelor și serviciilor

3

În primele patru luni ale anului, prețurile alimentelor au crescut cu aproape 1,5%, în timp ce combustibilii erau mai scumpi cu aproape 5%, iar tutunul cu circa 6%, ca urmare a majorării acizelor. 

Cele mai mari creșteri de prețuri în luna aprilie comparativ cu decembrie 2013 sunt înregistrate la  fasole, fructele proaspete și citrice. Astfel, în intervalul menționat, fasolea s-a scumpit cu aproape 12%, fructele cu peste 7%, iar citricele cu peste 4%, potrivit datelor publicate ieri de Institutul Național de Statistică. În schimb, prețurile la cartofi, zahăr și ouă s-au redus în primele patru luni ale anului.

Deci, ca urmare a majorării accizelor, prețurile la tutun și combustibili sunt mai mai mari în prezent comparativ cu luna decembrie 2013. Totodată, tarifele la serviciile poștale au crescut cu aproape 6%.

Tot aici putem vorbi și despre service-urile auto, precum și clinicile medicale sau saloanele de înfrumusețare care afișează tarife tot mai mari în medie, cu 1-2%. Inflaţia anuală a atins maximul din 2014 – 1,21%.


de către