Proiect în sumă de 550 milioane de lei în reţele de apă şi canalizare

download (4)Un proiect finanţat din fonduri europene va mări cu mult gradul de dotare a localităţilor gălăţene la reţele de apă potabilă şi canalizare. La moment, nici unul dintre primarii celor 61 de comune gălăţene nu se poate lăuda că localitatea sa este canalizată integral.
O schimbare semnificativă se va produce pentru 8 comune, care până la finele anului 2014 vor beneficia de reţele modernizate de apă potabilă şi reţele noi de canalizare, aceste lucrări fiind realizate în cadrul unui proiect în sumă de circa jumătate de miliard de lei, din care o sumă de principală finanţare este cea nerambursabilă, prin Fondul de Coeziune, respectiv prin Programul Operaţional de Mediu.
Lucrările din acest proiect presupun şi modernizări de reţele în cele două municipii, Galaţi şi Tecuci şi în oraşul Tg. Bujor. Lucrările programate în cele 11 localităţi, Galaţi, Tecuci, Tg. Bujor, Barcea, Cuza Vodă, Drăgăneşti, Iveşti, Lieşti, Pechea, Slobozia Conachi, Umbrăreşti, sunt însumează 551.738.533 lei, din care 421.587.683 de lei constituie finanţarea nerambursabilă alocată prin Fondul de Coeziune, 64,5 milioane de lei este finanţarea nerambursabilă de la bugetul de stat, suma de 9,9 milioane de lei este contribuţia beneficiarului, de la bugetele localităţilor, iar 55,4 milioane reprezintă finanţarea valorii neeligibile, adică contribuţia operatorului regional SC Apă Canal SA Galaţi.
Conform directorului Apă Canal SA, Gelu Stan, după ce acest proiect se va finisa şi dacă Galaţiul va absorbi şi alte 80 de milioane de euro ce vor fi disponibile prin POS 2 de Mediu, „până în anul 2020, peste 60% din populaţia judeţului Galaţi va avea canalizare şi apă curentă.”


Publicat

în

de către