România – a treia după creşterea economică din UE

ajutor
România a avut a treia mare creştere economică din Uniunea Europeană în primul trimestru al acestui an comparativ cu trimestrul precedent, în condiţiile în care în zona euro Produsul Intern Brut a înregistrat o scădere de 0,2%, iar în Uniunea Europeană (UE 27) o contracţie de 0,1%, conform unei estimări revizuite publicată miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat în T1 o creştere de 2,2%, creşteri mai mari fiind înregistrate doar de Letonia (5,6%) şi Lituania (4,1%). În schimb, economia zonei euro a înregistrat o contracţie anuală de 1,1% iar UE o contracţie de 0,7%.

Graţie unei creşteri economice trimestriale de 0,7%, România se situează pe locul al treilea în UE, la egalitate cu Ungaria, fiind devansată doar de Lituania (1,3%) şi Letonia (1,2%).

Cifrele detaliate arată că în primele trei luni ale acestui an cheltuielile de consum au crescut cu 0,1%, atât în zona euro cât şi în UE, după ce în trimestrul precedent au înregistrat scăderi de 0,6% şi respectiv 0,3%. În schimb, formarea brută de capital fix a continuat să scadă, cu 1,6% în zona euro şi cu 1,4% în UE. Exporturile au scăzut şi ele însă ritmul de scădere a fost mai mic decât cel al importurilor.


Publicat

în

de către