România are nevoie de investiţii de 3 – 4 miliarde euro pe an în domeniul energetic

download (1)Mariana Gheorghe, CEO OMV Petrom, a declarat că necesarul investiţional în toate sectoarele energetice din România se ridică la 3 – 4 miliarde euro pe an, principalele companii care ar putea să investească aceste sume fiind multinaţionalele.
Oficialul OMV Petrom a precizat că pentru realizarea investiţiilor, România are nevoie de o strategie energetică pe termen lung, un cadru legislativ şi de reglementare stabil şi de un mediu prietenos investiţiilor.
‘Este nevoie de un cadru legislativ şi de reglementare pentru încurajarea investiţiilor, un cadru predictibil şi stabil. Sprijinim nevoia unei strategii naţionale coerente în domeniul energetic pe termen lung. În afară de cadrul legislativ şi strategia naţională, este necesar un act public mult mai prietenos investiţiilor’, a afirmat Mariana Gheorghe.
Academia Română a lansat miercuri ‘Pactul pentru energie’, document care constituie o sinteză a principiilor pe care mediul academic şi cel de afaceri le consideră prioritare pentru sectorul energetic. Documentul a fost realizat sub egida Academiei Române, cu participarea Universităţii Politehnice Bucureşti, Universităţii de Petrol-Gaze Ploieşti, Academiei de Studii Economice Bucureşti, Universităţii Bucureşti şi a specialiştilor din sectorul energetic, atât companii private cât şi din companii cu capital majoritar de stat.
Pactul conturează opt direcţii prioritare:
– creşterea securităţii energetice a României prin acţiuni interne şi externe;
– optimizarea unui mix de energie primară echilibrat şi diversificat;
– eficienţă energetică, energii regenerabile şi protecţia mediului;
– promovarea unor mecanisme adecvate pentru protecţia consumatorului vulnerabil;
– sprijinirea activităţii de cercetare-dezvoltare şi de educaţie profesională; crearea unui cadru legislativ şi de reglementare funcţional, stabil şi predictibil, favorabil investiţiilor;
– asigurarea guvernanţei corporative a companiilor de stat în baza principiilor unei pieţe energetice funcţionale;
– creşterea importanţei României ca actor pe piaţa energetică europeană.


Publicat

în

de către