Salariul mediu brut pe economie a crescut cu 8,4% în decembrie 2016 față de luna anterioară!

bani

Salariul mediu brut pe economie a crescut cu 8,4% în decembrie 2016 față de luna anterioară, la 3.257 lei, iar salariul mediu net a ajuns la 2.354 lei, în urcare tot cu 8,4%, cel mai bine câștigând lucrătorii din domeniul fabricării produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului, iar cel mai puțin cei din sectorul hoteluri și restaurante, reiese din datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS).

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câștigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului (6.120 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.332 lei).

INS precizează că scăderile câștigului salarial mediu net față de luna precedentă au fost determinate de acordarea în luna noiembrie de prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice (-4,1%), respectiv în fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor (-2,7%).


Publicat

în

de către