Cursuri pentru accesarea fondurilor europene

financial-management-of-projects-960x360

Antreprenorii care vor să acceseze fonduri europene pentru a-şi deschide un business sau pentru a-l dezvolta pe cel existent, îşi pot trimite contabilii interni la cursuri special concepute pentru proiectele cu fonduri europene.

Un curs de 2 zile costă 1.550 de lei. În această taxă sunt incluse suportul de curs şi de consultanţă (în cazul în care contabilul este deja implicat în proiecte cu fonduri europene).

Studiile de contabilitate a proiectelor europene sunt structurate pe două moduri de acumulare a informaţiilor de specialitate: 70% prin aplicaţii practice, iar restul prin teorie.

La finalul cursului, participanţii au posibilitatea de a susţine examenul ANC (Autoritatea Naţională pentru Calificări) şi de a obţine certificatul de contabil eliberat de CNFPA/ANC, prin Ministerul Muncii, care este recunoscut atât la nivel naţional, cât şi în Uniunea Europeană.

Pentru a-şi înscrie la cursul de contabil angajaţii, antreprenorii trebuie să depună un dosar care să conţină o cerere de înscriere, o copie după diploma de studii superioare a acestora, o copie după cartea de identitate, o copie după certificatul de căsătorie şi una după certificatul de naştere.


Publicat

în

,

de către