Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

De la 1 aprilie 2017, preţul gazelor vândute de producătorii interni se va liberaliza

Autor: Liudmila Aga
noiembrie9

furnizare_gaze_naturale_43586800
În cadrul unui comunicatde presă, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Niculae Havrileţ, a declarat că începând cu 1 aprilie 2017, preţul gazelor vândute de producătorii interni se va liberaliza.

În luna octombrie, Guvernul a emis o ordonanţă de urgenţă prin care a instituit două modificări la legea gazelor. Prima modificare se referă la articolul 124, care prevedea că producătorii de gaze trebuie să pună cu prioritate la dispoziţia pieţei reglementate, deci pentru consumatorii casnici şi pentru cei din zona termiei cantităţile necesare pentru perioada de iarnă. Această solicitare a venit din partea Comisiei Europene, care a precizat că o prevedere în lege care prevede o prioritate înseamnă o discriminare şi a solicitat eliminarea acestei formulări. Atunci acest articol a luat forma că doar până la 31 martie 2017 producătorii pun la dispoziţie cu prioritate. Acest lucru înseamnă piaţă liberă şi de la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune preţuri de vânzare a gazelor naturale. Atunci practic intrăm în liberalizare în ceea ce priveşte achiziţia gazelor de la producător“, a precizat Niculae Havrileţ.

La situaţia creată, preşedintele ANRE a explicat că tarifele finale vor rămâne reglementate până la 2021, aşa cum prevede legea, însă a arătat că din ce în ce mai mulţi consumatori vor prefera să îşi schimbe furnizorul.

Categorii: Energie
 Etichete: , ,
Comentariile sunt închise pentru De la 1 aprilie 2017, preţul gazelor vândute de producătorii interni se va liberaliza

Comments are closed.


Arhiva