Numărul tranzacţiilor imobiliare – în creștere

money-buildingNumărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 26% în primul trimestru al acestui an comparativ cu primele trei luni ale anului 2012, ajungând la 187.712, în timp ce ipotecile înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI) s-au redus cu 10%.
În luna martie 2013 numărul imobilelor tranzacţionate a fost de 68.498, faţă de 64.088 în februarie 2013 şi 58.343 în martie 2012. În perioada ianuarie – martie 2013 s-au înregistrat, la nivel naţional, peste 1,2 milioane de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, cu aproape 144.000 mai mult comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui comunicat al ANCPI.
Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară în primul trimestru al anului a ajuns la 30.066, în scădere cu aproape 3.000 comparativ cu perioada ianuarie – martie 2012. Pe primul loc se află Capitala, cu 4.365, iar pe ultimul judeţul Teleorman, unde în primele trei luni ale anului au fost consemnate în cartea funciară doar 118 ipoteci şi privilegii.
În luna martie 2013 au fost înscrise în cartea funciară 10.999 ipoteci şi privilegii la nivelul întregii ţări, faţă de 10.512 în februarie 2013 şi 11.281 în martie 2012.
În primul trimestru al acestui an s-au înregistrat, la nivel naţional, 1.216.618 operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară. Pe primele locuri în clasament se situează Bucureştiul – 79.506, urmat de judeţele Timiş – 73.910 şi Cluj – 59.163.
Anul trecut, numărul tranzacţiilor imobiliare realizate în România a crescut cu 9,1% faţă de 2011, de la 646.112 la 705.338 operaţiuni, consemnându-se în acelaşi timp o reducere cu peste 20% a numărului ipotecilor.


Publicat

în

de către