Fonduri europene pentru transporturi şi mediu în 2014-2020

107

Premierul Victor Ponta şi comisarul european pentru politici regionale Corina Creţu au semnat decizia de aprobare a Programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020, program care cuprinde şi masterplanul de transporturi.

POIM este un pachet major de investiții, de aproape 9,5 miliarde de euro din fondurile regionale ale UE, bani ce vor fi investiți în proiecte de mediu, energie și transporturi.

Corina Crețu, a afirmat că „acest pachet de investiții, cel mai mare program operațional al României și al doilea din Europa, ca mărime, va contribui la dezvoltarea unui sistem de transport sustenabil și ecologic, va proteja mediul și va spori eficiența energetică a țării.”

Ministrul Fondurilor Europene a menționat, în acest context, că POIM va pune în practică Masterplanul de transport, precum și strategia pentru următorii ani a sectorului românesc al transporturilor.


Publicat

în

,

de către