Codul de procedură fiscală a suferit modificări

Codul de procedură fiscală a fost modificat de Ordonanţa nr. 5/2020 publicată în Monitorul Oficial nr. 68/2020.

Cele mai multe modificări vizează articolele cu privire la poprire.

Astfel, se prevede că în cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit transmit organului fiscal central, prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, informaţiile privind suma disponibilă de plată. În acest caz, instituţiile de credit nu procedează la decontarea documentelor de plată primite, respectiv la debitarea conturilor debitorilor, şi nu acceptă alte plăţi din conturile acestora până la realizarea plăţii efective.

În cazul popririlor înfiinţate de organul fiscal central, instituţiile de credit vor efectua plata sumelor indisponibilizate în contul special deschis la Trezoreria Operativă Centrală, cu indicarea numărului de evidentă a plăţii, în termenul stabilit prin ordin al ministrului finanţelor publice. În situaţia în care numărul de evidenţă a plăţii este completat eronat, suma se restituie instituţiei de credit de către Trezoreria Operativă Centrală.


Publicat

în

de către