Fiscul va putea dispune reverificarea unei firme dacă apar informaţii noi

anaf

Fiscul va putea dispune reverifacerea unei firme dacă apar „informaţii noi”, iar procedura prin care se vor realiza acestea a fost publicată în Monitorul Oficial de vineri.

Astfel, se introduce formularul „Decizie de reverificare” care reglementează dreptul ANAF de a efectua o inspecţie asupra unor impozite şi taxe datorate de către un contribuabil, când această inspecţie intervine ulterior unui control deja efectuat.

Având în vedere că o firmă poate fi verificată fiscal pentru o anumită perioadă de timp şi doar pentru impozitele şi taxele datorate de aceştia în perioada controlată, odată cu intocmirea raportului de inspecţie fiscală şi după emiterea unei eventuale decizii de impunere, aceeaşi perioadă fiscală nu mai poate fi reverificată.

Din punct de vedere procedural, decizia de reverificare se emite cu 30 de zile înainte de începerea inspecţiei pentru marii contribuabili şi cu 15 zile înainte pentru ceilalţi contribuabili.

Reverificarea poate avea loc dacă apar informaţii noi cu privire la o anumită situaţie fiscală a contribuabilului deja verificat. Din pacate, noţiunea de „informaţii noi” nu este definită şi orice persoană o va interpreta în sensul dorit de aceasta.


Publicat

în

,

de către