Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Obligaţiile fiscale care trebuie îndeplinite în zilele de 7 şi 10 aprilie

Autor: Diana Jitaru
aprilie6

O serie de obligații fiscale trebuie îndeplinite în zilele de 7 și 10 aprilie, potrivit calendarului publicat de Agenția Națională de Administrație Fiscală (ANAF).

Depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România (Formularul 092) are ca termen vineri, 7 aprilie.

Obligaţia revine contribuabililor înregistraţi în scop de TVA care utilizează ca perioadă fiscală trimestrul şi care au efectuat o achiziţie intracomunitară taxabilă în România, fiind astfel obligaţi să îşi modifice perioada fiscală, devenind plătitori de TVA lunar.

Iar până luni, 10 aprilie trebuie depuse următoarele declaraţii:

– 010 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane juridice, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică – Formularul 010

– 020 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române şi străine care deţin cod numeric personal – Formularul 020

– 070 Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice

Comentariile sunt închise pentru Obligaţiile fiscale care trebuie îndeplinite în zilele de 7 şi 10 aprilie

Comments are closed.


Arhiva