Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Se apropie termenul de depunere a Declaraţiei Unice!

Autor: Diana Jitaru
iunie28

Se apropie termenul de depunere a Declaraţiei Unice – Formular 212, în care trebuie declarate la ANAF veniturile realizate în 2017. 16 iulie este data limită de depunere a actului, care poate fi dus direct la ghişeul ANAF, poate fi trimis prin poşta sau se poate depune online.

Declaraţia se completează şi se depune pentru veniturile din 2017. Persoanele care au avut venituri exclusiv de natură salarială nu depun această Declaraţie.

Declarația se completează pe surse și categorii de venit, de către contribuabil sau de către împuternicitul/curatorul fiscal al acestuia.

Persoanele care au realizat venituri din mai multe surse sau categorii de venit pentru care există obligația depunerii declarației unice vor completa câte o secțiune pentru fiecare categorie și sursă de venit, atât pentru veniturile realizate în anul 2017, cât și pentru veniturile estimate pentru anul 2018 (respectiv secțiunile referitoare la datele privind veniturile realizate, pe surse și categorii de venit din România sau din străinătate și/sau datele privind impozitul pe veniturile estimate, pe surse și categorii de venit), utilizând și “Anexă nr. …. la Declarația unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, care se atașează la declarația unică. Formularul pe care îl puteţi descărca de mai sus are un cuprinzător Ghid de completare.
Comentariile sunt închise pentru Se apropie termenul de depunere a Declaraţiei Unice!

Comments are closed.


Arhiva