De ieri a intrat în vigoare aplicarea măsurii de plată defalcată a TVA!

Ziua de 1 octombrie a fost stabilita, prin Ordonanta 23/2017, ca termen de incepere a aplicarii masurii de plata defalcata (in conturi separate) a TVA – „split TVA” – in sensul ca de la aceasta data masura se aplica optional, iar de la 1 ianuarie 2018 va fi obligatorie.

Mediul de afaceri se asteapta ca doar un numar redus de companii sa apeleze la aceasta varianta optionala, mai ales ca senatorii au votat recent un amendamet la lege care obliga la acest sistem doar societatile care au relatii comerciale cu statul.

Totusi, unii consultanti fiscali se asteapta ca firmele de dimensiuni mici, care au debite restante, sa opteze pentru acest sistem pentru a beneficia de facilitatile oferite de stat. Un avantaj fiscal este aplicarea unui impozit pe profit de 5% pentru trimestrul IV al acestui an si anularea penalitatilor in masura in care sumele de TVA sunt achitate.

Ministerul Finantelor Publice a anuntat ca firmele care opteaza sa aplice sistemul incepand de maine vor beneficia de conturi gratuite deschise la Trezoreria Statului si ca vor putea obtine extrasele de cont si online.


Publicat

în

de către