Clauzele abuzive din contractele de credit vor putea fi denunţate în instanţă

justitie3Ca urmare a modificărilor din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, începând cu 1 octombrie, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va putea să le denunţe în instanţă. Astfel, reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau asociaţiile pentru protecţia consumatorilor (constituite în anumite condiţii prevăzute de O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor), vor avea posibilitatea de a chema în judecată pe profesionistul care utilizează contracte de adeziune ce conţin clauze abuzive, pentru instanţa ca să dispună încetarea folosirii acestora, precum şi modificarea contractelor aflate în curs de executare, prin eliminarea clauzelor abuzive.
Aplicarea acestor prevederi nu afectează dreptul consumatorului căruia i se opune un contract de adeziune ce conţine clauze abuzive de a invoca nulitatea clauzei pe cale de acţiune ori pe cale de excepţie, în condiţiile legii, în contextul unor acţiuni individuale la care avea dreptul şi potrivit reglementării în vigoare la acest moment.


Publicat

în

de către