Datorii de 36 de milioane de lei la Fondul pentru mediu

datorii
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Fondului pentru Mediu, în primul trimestru al anului 2015, în urma controalelor desfășurate la nivel național, dispuse de președintele AFM, Adrian Gearâp, au fost efectuate 27 de inspecții fiscale, fiind constatate sume datorate la Fondul pentru mediu în valoare de 36.225.824 lei, cu o creștere de 268% față de aceeaşi perioadă a anului 2014.

Acțiunile realizate de către Direcția Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară vor continua pe întreg teritoriul țării, cu verificarea contribuabililor care nu-și îndeplinesc obligațiile la Fondul pentru Mediu.

Contribuabilii sunt obligați să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfășurat activitatea, contribuţiile, taxele, penalităţile şi alte sume ce constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu.

De asemenea, în perioada 01 ianuarie – 31 martie 2015, a fost încasată la Fondul pentru mediu suma de 76.515.443,46 lei, din taxe și contribuții (altele decât timbrul de mediu) fiind înregistrată o creștere de aproximativ 22% față de încasările realizate în anul 2014.


Publicat

în

de către

Etichete: