Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

A fost publicat proiectul de Ordin pentru aprobarea modelului si continutului formularului 107

Autor: Diana Jitaru
iulie4

Pe site-ul ANAF, a fost publicat proiectul de ordin al presedintelui ANAF pentru aprobarea modelului si continutului formularului 107 “Declaratie informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private”.

1. Declaratia informativa privind beneficiarii sponsorizarilor/mecenatului/burselor private se completeaza si se depune de catre: Mai mult »

Multinaţionalele sunt obligate să depună la ANAF raportul financiar pentru fiecare ţară!

Autor: Diana Jitaru
iunie15

În Monitorul Oficial a fost publicat recent un act normativ care aduce modificări Codului de procedură fiscală și care transpune, în legislația națională, o directivă europeană care impune multinaționalelor mai multe cerințe de transparență.

Scopul este acela de a combate evaziunea fiscală şi de a asigura schimbul de informaţii între ţari.

Este vorba despre O.U.G. nr. 42/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ detaliază condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o entitate rezidentă fiscal în România pentru a raporta informații fiscale referitoare, printre altele, la suma veniturilor, profitul/ pierderile, capitalul declarat, profitul nedistribuit sau numărul de salariați. Mai mult »

Categorii: Articole, Fiscalitate | Comentariile sunt închise pentru Multinaţionalele sunt obligate să depună la ANAF raportul financiar pentru fiecare ţară!

Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile

Autor: Diana Jitaru
aprilie10

Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile, altfel angajații Fiscului responsabili de întârzieri nejustificate vor fi sancționați, potrivit președintelui ANAF.

Situația firmelor care se confruntă cu întârzieri este critică, întrucât riscă să fie amendate cel puțin de unul dintre cele două organe fiscale între care este efectuat transferul.

Potrivit Codului de procedură fiscală, domiciliul fiscal este modificat în toate cazurile în care acesta diferă de domiciliul sau de sediul social.

Firma depune o cerere de modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta.

Categorii: Fiscalitate | Comentariile sunt închise pentru Modificarea domiciliului fiscal al firmelor va trebui soluționată obligatoriu în termenul legal de 15 zile

Modificarea sistemului fiscal din România începând cu 1 ianuarie 2016

Autor: Olesea Nourenco
decembrie11

lc
Începând cu 1 ianuarie 2016, sistemul fiscal din Romania urmează să fie modificat semnificativ, la acea dată urmând să intre în vigoare cei doi piloni legislativi care îl reglementează: Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală.

Noul Cod fiscal prevede modificări importante tuturor zonelor importante ale fiscalităţii, inclusiv sistemului de cote de taxă pe valoarea adăugată (TVA). Astfel, în anul 2016, cota standard de TVA scade de la 24% la 20%, în timp ce pentru anumite livrări de bunuri şi prestări de servicii se va aplica o cotă de TVA redusă, de 9% sau chiar 5% în anumite cazuri. Mai mult »

Categorii: Propuneri legislative, TVA | Comentariile sunt închise pentru Modificarea sistemului fiscal din România începând cu 1 ianuarie 2016

Administrațiile publice locale au obligația depunerii declarației 401 până pe data de 20 septembrie 2015

Autor: Daniela Griza
septembrie9

Începând cu anul de raportare 2014 s-a introdus un nou formular, și anume 401, care trebuie depus la ANAF, dar de data aceasta doar de Administrațiile publice locale, și care va cuprinde informaţii cu privire la rezidenţii din alte state membre ale Uniunii Europene care deţin proprietatea asupra bunurilor imobile din România.

Astfel în Monitorul Oficial nr. 643 din 25 august 2015 s-a publicat Ordinul comun 876 din 27 iulie 2015 și 506 din 14 august 2015 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului 401 “Declaraţie informativă privind proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României”.

Termen de depunere

  1. anual, până la data de 10 aprilie inclusiv a anului curent, pentru anul anterior, pentru informaţii referitoare la proprietăţile imobiliare deţinute de rezidenţi ai altor state membre ale Uniunii Europene pe teritoriul României  
  2. pentru proprietațile deținute în anul 2014 termenul de depunere al declarației este 20 septembrie 2015

 


Mai mult »

Categorii: Articole, Fiscalitate, Formulare. Declaratii, Institutii publice, Reminder declaratii | Comentariile sunt închise pentru Administrațiile publice locale au obligația depunerii declarației 401 până pe data de 20 septembrie 2015

Legea privind Codul de procedură fiscală a fost promulgată

Autor: Olesea Nourenco
iulie21

lc
La 20 iulie preşedintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind Codul de procedură fiscală.
Anterior, la 24 iunie, actul normativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, fiind votat de 306 deputaţi.

Proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală prevede:
– simplificarea procedurilor administrative de recuperare a creanţelor fiscale,
– îmbunătăţirea echilibrului drepturilor şi obligaţiilor celor două părţi ale raportului juridic fiscal, respectiv contribuabil şi organul fiscal,
– asigurarea unei stabilităţi şi predictibilităţi pe termen lung a normelor scrise în actul normativ,
– asigurarea unei eficienţe a activităţii de administrare a impozitelor şi taxelor.

Categorii: Propuneri legislative | Comentariile sunt închise pentru Legea privind Codul de procedură fiscală a fost promulgată

A fost aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

Autor: Marcela Popovici
iunie25

lcCu 306 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” şi o abţinere, Camera Deputaţilor a aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală.

Eugen Teodorovici, Ministrul Finanţelor a afirmat că noul Cod fiscal cuprinde măsuri esenţiale pentru economie, cea mai importantă fiind reducerea TVA la 19%.

Astfel, România va trece de la una dintre cele mai mari cote TVA din Europa la una dintre cele mai reduse.

Ministrul a mai subliniat că aplicarea codului “va duce la un deficit mai mare decât cel asumat, dar un deficit care rămâne sub limita celui stabilit în criteriul de la Maastricht, sub 3%”.

Toate grupurile parlamentare au precizat că susţin aceste Coduri, arătând că sunt “perfectibile”, dar constituie un “pas înainte” şi sunt “predictibile”.

Deputatul UDMR Erdei Doloczki Istvan a spus că UDMR salută noile Coduri fiscale care cuprind “definiţii mai clare şi o mai bună organizate fiscală”.

Categorii: Propuneri legislative, TVA | Comentariile sunt închise pentru A fost aprobat Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală

ARACO solicită suspendarea controalelor ANAF

Autor: Parascovia Chebeş
aprilie20

araco

Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) a transmis solicitare către Ministrul Finanţelor Publice (MFP) prin care solicită suspendarea controalelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) care vizează societăţile de construcţii care au activităţi în străinătate. Solicitarea a venit în urma semnalelor transmise de către membrii ARACO, preşedintelui Asociaţiei, Laurenţiu Plosceanu, după ce în diurnelor acordate personalului detaşat în străinătate de către firmele de construcţii au fost asimilate drept venituri salariale.

În scopul clarificării modului de interpretare a prevederilor din Codul Fiscal şi Codul de Procedură Fiscală coroborate cu cele din Codul Muncii, în condiţiile în care diurnele au fost acordate conform legislaţiei, ARACO a solicitat Ministerului, organizarea unei întâlniri de lucru a factorilor decidenţi din MFP şi ANAF cu reprezentanţi ai ARACO.

Dacă sunt întrunite condiţiile art. 43-46 din Codul Muncii referitoare la delegare şi detaşare, veniturile obţinute cu titlu de indemnizaţie de delegare/detaşare nu pot fi considerate drept venituri salariale impozabile decât în măsura în care depăşesc de 2,5 ori nivelul stabilit de Guvern pentru personalul din instituţiile publice. Dacă sunt întrunite condiţiile art. 43-46 din Codul Muncii referitoare la delegare şi detaşare, veniturile obţinute cu titlu de indemnizaţie de delegare/detaşare nu se cuprind în baza lunară a contribuţiilor sociale obligatorii decât în măsura în care depăşesc de 2,5 ori nivelul stabilit de Guvern pentru personalul din instituţiile publice”, se arată în adresa ARACO, transmisă MFP.

Categorii: Asociatii profesionale, Cifre din economie, Imobiliare | Comentariile sunt închise pentru ARACO solicită suspendarea controalelor ANAF

Modificările aduse Codului de Procedură Fiscală

Autor: Tatiana Tanase
martie7

131634_articol

Ultimile noutăţi legislative aduse prin O.U.G. nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 151/2014, se referă şi la Codul de Procedură Fiscală. Astfel de la 1 martie  2014 vor intra în vigoare modificările aduse Codului de Procedură Fiscală prin actul normativ menţionat.

Prezentăm mai jos principalele modificări aduse Codului de Procedură Fiscală care se referă la:
– completarea prevederilor referitoare la secretul fiscal prevăzute la art. 11, şi anume transmiterea informaţiilor referitoare la impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat oricărui solicitant, cu acordul scris al contribuabilului în cauză;
– la prezentarea de înscrisuri prevăzute la art. 56, adică obligativitatea conţinerii datelor de identificare la depunerea documentului de către o persoană fizică sau juridică care exercită activităţi specifice cum ar fi consultanţa fiscală, audit financiar, expertiza contabilă, evaluare.
– la mijloacele de probă prevăzute la art. 49 prin introducerea înregistrărilor audio-video, date şi informaţii aflate în orice mediu de stocare, precum şi alte mijloace materiale de probă care nu sunt interzise de lege, ca element de constatare unei stări de fapt fiscale; Mai mult »

Categorii: Formulare. Declaratii, TVA | Comentariile sunt închise pentru Modificările aduse Codului de Procedură Fiscală

De la 1 ianuarie toate persoanele juridice trebuie să-şi certifice declaraţia anuală de impozit pe profit

Autor: Liudmila Aga
ianuarie10

declaratii-fiscale-laszlo-radulyl
Noutăţi legislative: Potrivit Codului de procedură fiscală, republicat în Monitorul Oficial nr. 513 din 31 iulie 2007, începând cu 1 ianuarie 2014 toate persoanele juridice vor fi obligate să-şi certifice declaraţia anuală de impozit pe profit.

Certificarea obligatorie a declaraţiilor anuale de impozit pe profit a fost introdusă în Codul de procedură fiscală prin O.G. nr. 47/2007, prin care era stipulat că aceasta se aplică de la 1 ianuarie 2008.

Apoi, prin O.G. nr. 19/2008, certificarea declaraţiilor a fost suspendată până la 1 ianuarie 2010, iar prin OUG nr. 35/2011 s-a prorogat termenul de aplicare până la 1 ianuarie 2013.

Legea nr. 162/2012, a supendat certificarea declaraţiilor anuale de impozit pe profit până la 1 ianuarie 2014.

Astfel, potrivit art. 83 alin. (5) din Codul de procedură fiscală: “declaraţiile fiscale anuale ale contribuabililor persoane juridice vor fi certificate de către un consultant fiscal în condiţiile legii, cu excepţia celor pentru care este obligatorie auditarea.

Categorii: Impozit pe profit, Reminder declaratii | Comentariile sunt închise pentru De la 1 ianuarie toate persoanele juridice trebuie să-şi certifice declaraţia anuală de impozit pe profit
« Older Entries

Arhiva