Contabilitate | Fiscalitate | Salarizare

Noutati contabilitate | Stiri fiscalitate

Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 a fost rectificat

Autor: Diana Jitaru
decembrie2

În Monitorul Oficial nr. 966/2019 a fost publicată O.U.G. nr. 71/2019 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019.

Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2019 se majorează la venituri cu suma de 585.907 mii lei prin diminuarea veniturilor curente cu suma de 1.423.563 mii lei şi majorarea subvenţiei acordate de la bugetul de stat cu suma de 2.009.470 mii lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 586.907 mii lei la credite de angajament şi 585.907 mii lei la credite bugetare. Mai mult »

Categorii: Economie, Munca. Asigurari sociale. Pensii | Comentariile sunt închise pentru Bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 a fost rectificat

Excedent bugetar de 3 miliarde de lei în primele trei luni din 2016

Autor: Conta Conect
aprilie26

financial

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat pe primele trei luni din acest an s-a încheiat cu un excedent de 3 miliarde de lei, respectiv 0,4% din PIB.

Încasările din TVA au înregistrat o scădere faţă de aceeaşi perioada a anului 2015 de 1,7%, afectate fiind atât de reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, cât şi de introducerea unei cote reduse la alimente de 9% aplicată de la 1 iunie 2015, se mai arată în comunicat.

Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 52,6 miliarde de lei, au înregistrat o creştere în termeni nominali cu 5,0% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Totodată, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, cu 8,1% au crescut cheltuielile de personal.

Categorii: Cifre din economie, Institutii publice | Comentariile sunt închise pentru Excedent bugetar de 3 miliarde de lei în primele trei luni din 2016

În 2015, România a exportat servicii de peste 16 miliarde de euro

Autor: Conta Conect
februarie22

ccConform datelor Băncii Naţionale, în 2015, România a exportat servicii în sumă totală de circa 16,3 miliarde de euro, în creştere cu 8% faţă de anul 2014.

Astfel, excedentul consemnat la comerţul internaţional de servicii (de aproximativ 7 mld. euro) aproape că soluţionează pro­blema deficitului înregistrat la comerţul cu bunuri (de 8 mld. euro în 2015).

Anul 2015 a fost cel de-al 3-lea an consecutiv în care serviciile informatice au „bătut“ turismul ca valoare, având în vedere că din exportul de turism ţara noastră a încasat 1,5 miliarde de euro.

Categorii: Cifre din economie | Comentariile sunt închise pentru În 2015, România a exportat servicii de peste 16 miliarde de euro

Raport privind execuţia bugetului general consolidat pe primele șapte luni

Autor: Conta Conect
august26

deficit_bugetar
Potrivit datelor oferite de Ministerul Finanţelor Publice, execuţia bugetului general consolidat pe primele şapte luni ale anului în curs s-a încheiat cu un excedent de 7,4 miliarde lei, respectiv 1,06% din PIB, faţă de un deficit de 1,01 miliarde lei, respectiv 0,15% din PIB, înregistrat la aceeaşi dată în 2014.

S-au înregistrat creşteri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut la încasările din TVA – 15,5%, impozitul pe venit – 13,3%, impozit pe profit – 10,7%, venituri nefiscale – 18,1% şi accize – 6,9%.

Încasările din contribuţii de asigurări sociale au scăzut cu 1,5% faţă de anul precedent.

În paralel, se remarcă o creştere semnificativă, cu 33,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, a cheltuielilor efectuate pentru proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile.

Categorii: Cifre din economie | Comentariile sunt închise pentru Raport privind execuţia bugetului general consolidat pe primele șapte luni

Aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014

Autor: Conta Conect
iunie26

gethumbMinisterul Finanțelor Publice a lansat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014.

Conform proiectului, se aprobă contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, cuprinzând venituri în sumă de 52.318,9 milioane lei, cheltuieli în sumă de 52.091,4 milioane lei şi un excedent în sumă de 227,5 milioane lei.

Totodată, se aprobă contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014, cuprinzând venituri în sumă de 1.790,0 milioane lei, cheltuieli în sumă de 1.557,5 milioane lei şi un excedent în sumă de 232,5 milioane lei.

Ulterior aprobării de către Guvern a proiectului de Lege, contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 şi contul general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014, vor fi verificate de Curtea de Conturi a României, conform prevederilor art.56 din Legea privind finanţele publice nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Categorii: Cifre din economie, Propuneri legislative | Comentariile sunt închise pentru Aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2014

Proiect: Aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului pe anul 2014

Autor: Conta Conect
iunie26

ccMinisterul Finanțelor Publice a supus spre dezbatere publică proiectul de Hotărâre privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2014.

În baza prevederilor art. 39 alin.(2) din Legea Contabilităţii nr. 82/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Finanţelor Publice a elaborat bilanţul general al Trezoreriei Statului şi contul de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2014 care se prezintă pentru aprobare Guvernului României.

Potrivit actului normativ, se aprobă bilanţul general al Trezoreriei Statului, încheiat la data de 31 decembrie 2014, care cuprinde atât în activ, cât şi în pasiv suma de 37.565.878.545 lei.

Totodată, se aprobă contul de execuţie a bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2014, care cuprinde la venituri suma de 1.054.372.446 lei şi la cheltuieli suma de 831.108.696 lei şi un excedent curent în sumă de 223.263.750 lei.

Categorii: Domeniul bancar, Propuneri legislative | Comentariile sunt închise pentru Proiect: Aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului pe anul 2014

A treia rectificare bugetară din acest an

Autor: Conta Conect
decembrie2

proiectul-guvernului-de-reducere-a-cas-cu-5-din-octombrie-aprobat-de-senat-impactul-negativ-in-buget-va_size9

Suplimentarea bugetelor Justiţiei, Agriculturii, Transporturilor, Educaţiei, Apărării, în principal pentru plata în avans a titlurilor executorii pentru bugetari, dar și tăieri din bugetele Preşedinţiei, Parlamentului, Externelor, Economiei, cu un deficit de 2,2%, sunt incluse în a treia rectificare bugetară din acest an.

În urma determinării de rezultatele calculate pentru intervalul 1 ianuarie-31 octombrie 2014, care scot în evidenţă un excedent de 0,29% din PIB faţă de un deficit de 1,18% din PIB aferent aceleiaşi perioade a anului precedent, Guvernul a efectuat în mod excepţional rectificarea.

Astfel proiectul de rectificare include că rezultatele economice de până în prezent argumentează posibilitatea realizării unei creşteri economice pe întregul an de 2,6%, faţă de 2,2% cât se estimase la elaborarea legii bugetului de stat.

Veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat vor fi majorate, pe sold, cu 1,3 miliarde lei, deficitul bugetului general consolidat menţinându-se ca valoare nominală la 14,7 miliarde lei şi ca pondere în PIB la 2,2%.

Ministerul Justiţiei va primi 414,5 milioane lei ,  Ministerul Public – 208,2 milioane lei, Ministerul Agriculturii – 174,1 milioane lei, Ministerul Transporturilor – 168,5 milioane lei ,  Ministerul Educaţiei – 140,6 milioane lei, Ministerul Apărării Naţionale – 73 milioane lei , Ministerul Afacerilor Interne -35,4 milioane lei,  Ministerul Culturii – 9 milioane lei,  Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – 457 milioane lei, dar și Serviciul Român de Informaţii (14,1 milioane lei) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (2,7 milioane lei) vor beneficia de alocări suplimentare, iar alte 726,7 milioane lei vor fi alocate primăriilor pentru achitarea arieratelor.

Categorii: Propuneri legislative | Comentariile sunt închise pentru A treia rectificare bugetară din acest an

Contul curent al balanţei de plăţi pe un excedent de 55 mil. euro

Autor: Conta Conect
iunie25

euroÎn perioada ianuarie – aprilie contul curent al balanţei de plăţi înregistra un excedent de 55 mil. euro, faţă de un deficit de 1,5 mld. euro în aceeaşi perioadă din 2012 . Evoluţia a fost influenţată de reducerea deficitului balanţei comerciale şi al veniturilor şi de surplusul consemnat de balanţa serviciilor.
În februarie, România a înregistrat cel mai redus nivel lunar al deficitului comercial din ultimii 10 ani, exporturile urcând cu 10%, în timp ce avansul importurilor a fost de doar 1,3% faţă de ace­eaşi lună de anul trecut. Creşterea exporturilor a fost susţinută de îmbunătăţirea cererii externe în afara Uniunii Europene şi de noile capacităţi de producţie de autoturisme şi echipamente de transport.
Deficitul balanţei comerciale a scăzut cu 975 mil. euro, cel al veniturilor s-a ajustat cu 200 mil. euro în timp ce surplusul înregistrat de balanţa serviciilor a fost de 721 mil. euro, faţă de un deficit de 130 mil. euro în aceeaşi perioadă a anului precedent, potrivit datelor BNR.
România rămâne ţara din Europa Centrală şi de Est cu cea mai mare dependenţă de investiţiile de portofoliu pentru a finanţa deficitul de cont curent. În primele patru luni din acest an investiţiile străine directe au însumat 322 mil. euro, în scădere cu aproape 35% faţă de perioada similară din 2012. În 2012 investiţiile străine directe au finanţat doar 34% din deficitul contului curent.

Categorii: Cifre din economie | Comentariile sunt închise pentru Contul curent al balanţei de plăţi pe un excedent de 55 mil. euro

În ianuarie contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 465 mil. euro

Autor: Conta Conect
martie15

amenziPotrivit datelor BNR, în luna ianuarie contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 465 mil. euro, asta în condiţiile unui echilibru pe segementul intrărilor şi ieşirilor de valută din comerţul cu bunuri şi servicii, şi ale unui sold pozitiv în creştere la nivelul transferurilor.

De un surplus de 125 mil. euro la nivelul serviciilor, faţă de un deficit de 105 mil. euro în urmă cu un an, de reducerea deficitului balanţei comerciale (cu 163 mil. euro) şi al veniturilor (cu 31 mil. euro), precum şi de majorarea excedentului balanţei transferurilor curente cu 66 mil. euro, la 555 mil. euro, în principal pe seama transferurilor nete ale administraţiei publice, a fost susţinut rezultatul pozitiv din ianuarie 2013.

Categorii: Cifre din economie | Comentariile sunt închise pentru În ianuarie contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 465 mil. euro

Arhiva