Etichetă: impozit specific

  • Unele persoanele juridice vor fi obligate la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor!

    Persoanele juridice române a căror activitate intră sub incidența impozitului specific și care au realizat la finele lui 2016 venituri cuprinse între 100.001 și 500.000 de euro, inclusiv, sunt obligate, în situația în care îndeplinesc și celelalte condiții prevăzute de Codul fiscal, la plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor, iar până la data de 25 august…

  • Atenţie! Plata impozitului specific trebuie efectuată până la data de 25 iulie!

    Persoanele juridice române care au înscrisă ca activitate principală sau secundară activitatea corespunzătoare codurilor CAEN : 5510 – “Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”, 5520 – “Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”, 5530 – “Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”, 5590 – “Alte servicii de cazare”, 5610 – “Restaurante”, 5621…

  • ANAF a comunicat că impozitul pe profit aferent trimestrului I 2017 a fost în creştere

    Impozitul pe profit declarat aferent trimestrului I 2017 a fost mai mare cu 300 milioane lei (4,6 miliarde în 2017 față de 4,3 miliarde în 2016), chiar în condițiile în care, în trimestrul I 2017, un număr de 7.524 de contribuabili au trecut în categoria plătitorilor de impozit specific având primul termen de declarare și…

  • ANAF a publicat Ghidul aplicării impozitului specific

    Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat un ghid pentru a ajuta firmele care aplică din acest an impozitul specific. Acest sistem de impozitare se aplică firmelor care au înscrise ca activități principale sau secundare una sau mai multe dintre cele prevăzute de cele opt coduri CAEN din domeniile hotelier, cazare, restaurante, baruri, enumerate…

  • Clarificările aduse de normele privind impozitul specific!

    Impozitul specific este noutatea fiscală a anului 2017. Potrivit Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi acest impozit se datorează de contribuabilii care au înscrisă ca activitate principală sau secundară activitatea corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de prezenta lege. O noutate legislativă în ceea ce priveşte această lege este Ordinul nr. 264/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de…

  • Ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific a fost semnat

    Ministrul Turismului a semnat ordinul privind normele de aplicare a Legii impozitului specific, document care va duce la creșterea calității serviciilor în acest sector. Acesta a declarat: „Am semnat ordinul privind normele metodologice de aplicare, document care este la Ministerul Finanțelor în acest moment. Probabil până la finele săptămânii va fi semnat și de domnul…

  • Care sunt efectele legii impozitului specific?

    Efectele legii impozitului specific în turism şi alimentaţie publică nu au fost luate în calcul la alcătuirea bugetului pe 2017. Cert este că, după noile modificări ale Codului fiscal, măsura se aplică la foarte puţine companii: cele cu profituri mari vor plăti foarte puţin la stat, în timp ce firmele cu pierderi sunt împinse spre…

  • Proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi a fost adoptat de Senat

    Senatul a respins cererea de reexaminare a propunerii legislative privind impozitul specific unor activităţi şi a adoptat legea în forma transmisă la promulgare. Proiectul a fost adoptat în forma iniţială cu 61 de voturi „pentru”, şapte „împotrivă” şi 13 abţineri. Pe 20 iulie 2016, preşedintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului spre reexaminare, Legea privind…

  • Patronatele din turism solicită aplicarea impozitului specific

    În cadrul unei întâlniri a ministrului Economiei, Mihai Tudose, ministrului Finanțelor, Eugen Teodorovici, președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea cu reprezentanții patronatelor din turism au fost dezbătute o serie de probleme dar şi aspecte legate de impozitul specific. Astfel, o solicitare a patronatelor este aplicarea impozitului specific, introdus în proiectul noului Cod Fiscal. „Tot timpul am…