Etichetă: Prima Casă

  • Start la credite „Prima Casă”. Plafonul a fost aprobat!

    Articolul 3 din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă” a fost recent modificat de Hotărârea nr. 112/2020.

  • Prognoze greşite a BNR cu privire la Legea dării în plată

    Deputatul Daniel Zamfir a declarat că intrarea în vigoare a Legii dării în plată nu a condus la scenariul apocaliptic expus de BNR. „Cel mai important pentru mine, ca iniţiator principal ale legii, pentru colegii mei şi pentru Parlamentul României de fapt, a fost că nimic din tezele unui scenariu apocaliptic pe care l-a expus…

  • Programul Prima casă a fost suplimentat

    Plafonul total al garanţiilor care pot fi emise în anul 2016 în cadrul Programului Prima casă au fost suplimentate cu 500 de milioane de lei, potrivit unei Hotărâri adoptate de Guvern. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanţări garantate în cadrul Programului, aflat în diverse stadii…

  • În semestrul 1 al acestui an au fost acordate peste 21.000 de garanţii Prima casă

    În primul semestru al acestui an, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a acordat peste 21.000 de garanţii Prima casă, cu 40% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2015. Potrivit reprezentanţilor FNGCIMM, la majorarea semni­fica­tivă de la începutul aces­tui an a numărului de soli­citări de ga­rantare în cadrul programului Prima casă au contribuit incertitudinile generate…

  • Posibilitatea redistribuirii plafoanelor existente pentru Prima Casă

    Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a menţionat faptul că la moment se analizează posibilitatea redistribuirii plafoanelor existente de la băncile care mai au fonduri către cele care le-au epuizat. Oficialul a declarat că se doreşte efectuarea unei analize a eficienţei programului Prima Casă, din cauză că un astfel de studiu nu s-a efectuat din momentul demarării, în 2009. Declarațiile ministrului vin în…

  • MFP a transmis băncilor noile plafoane pentru Prima Casă

    Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a transmis către Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), cât şi către băncile participante la programul Prima Casă datele cu privire la alocarea plafoanelor pe fiecare instituţie bancară în parte. La 18 mai, prin hotărâre de guvern, a fost suplimentat plafonul total de garantare pe anul…

  • Guvernul a suplimentat plafonul de garanţii pentru Programul Prima Casă

    Executivul, printr-o Hotărâre, a suplimentat cu 500 de milioane de lei plafonul de garanţii pentru anul 2016 al Programului Prima casă. Măsura Guvernului răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată. Totodată, HG introduce prevederi în cadrul Programului Prima…

  • Plafonul de garanţii pentru Prima Casă va fi suplimentat cu 500 de milioane de lei

    Ministerul Finanţelor Publice a propus suplimentarea plafonului de garanţii aferent acestui an cu suma de 500 milioane de lei. Măsura răspunde solicitărilor potenţialilor beneficiari ai programului şi ţine cont de dinamica semnificativ crescută a volumelor garantate în cadrul programului şi de adoptarea legislaţiei privind darea în plată. În 2016, până la data de 1 mai…

  • Legea dării în plată a fost adoptată

    În data de 13 aprilie 2016, Camera Deputaţilor a adoptat Legea dării în plată cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere. Iniţiatorul legi dării în plată, deputatul PNL Daniel Zamfir, a declarat că, prin reexaminarea legii, Parlamentul a dispus modificarea actului normativ în acord cu observaţiile preşedintelui. Astfel, s-a…

  • 890.169 tranzacţii imobiliare consemnate la nivel naţional, în 2015

    Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară din România (ANCPI), a anunţat că în 2015 au fost consemnate, la nivel naţional, 890.169 tranzacţii imobiliare, cu 65.217 mai multe faţă de anul 2014. Astfel, în 2015, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost consemnate în București – 83.312 tranzacții, jud. Ilfov – 57.169 tranzacții și jud. Timiș…