Etichetă: timbru

  • APIA se declară împotriva eliminării timbrului de mediu

    Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile a declarat că este contra eliminării timbrului de mediu, publicând o serie de statistici. Astfel, în urma controalelor efectuate de către Registrul Auto Român care, în anul 2015 a verificat tehnic în trafic 81.702 vehicule în toată ţara, 5,55% dintre vehiculele controlate au prezentat pericol iminent de accident. Reamintim…

  • Efectele negative ale eliminării timbrului de mediu

    Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile, eliminarea timbrului de mediu va genera efecte negative în piaţa auto, generând creşterea numărului de autovehicule vechi şi poluante. „Timbrul de mediu este un instrument de politică economică de importanţă crucială pentru ramură economică pe care o reprezentăm. Expertiza membrilor şi specialiştilor noştri, precum şi…

  • Proiect de modificare a legislației privind timbrul de mediu

    Președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Istvan Jakab,a declarat că Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a constituit un grup format din specialiști din cadrul ministerului și Administrației Fondului pentru Mediu care lucrează la o propunere legislativă de modificare a legislației privind timbrul de mediu. „Luăm în considerare toate propunerile care apar la Parlament, dar încercăm să…

  • Taxa auto se va restitui la cerere

    În Monitorul Oficial nr. 274 din 12 aprilie 2016 a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 682/1154/2016 pentru aprobarea Procedurii de restituire a sumelor prevăzute la art. 7, 9 şi 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu…

  • Proprietarii de maşini ar putea plăti timbrul de mediu în rate

    Potrivit unui proiect de lege ce se discută în comisiile de specialitate din Senat, românii ar putea plăti timbrul de mediu în rate, sub forma unui impozit anual. Aceasta, după părerea vânzătorilor de maşini second-hand, va uşura intrarea rablelor în ţară. Proiectul de modificare a legii aşteaptă avizarea de la comisiile din Senat pentru a…

  • Procedură pentru stabilirea timbrului de mediu

    În Monitorul Oficial nr. 72 din 1 februarie 2016, a fost publicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 370/2016 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare. Conform actului normativ, calcularea timbrului de mediu pentru autovehicule se face de către organul fiscal…

  • Încasările timbrului de mediu vor ajunge la 700 milioane lei

    Încasările pe care Guvernul speră că le va obţine în acest an din timbrul de mediu sunt estimate la doar 365 milioane lei, jumătate din nivelul avansat de ministru şi apropiat de volumul veniturilor prognozate pentru anul trecut, care a fost cel mai scăzut de la introducerea taxei de poluare auto. Din luna martie, Guvernul…

  • Definitivarea noii taxe auto

    Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care duce la o majorare în medie de aproximativ 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o micşorare cuprinsă între 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi…