Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, în luna martie 2014, producţia industrială a crescut faţă de luna februarie atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 6,8%, respectiv cu 1,1%.
Faţă de luna corespunzătoare din anul 2013, producţia industrială a crescut cu 10,8% ca serie brută, respectiv cu 11,6%, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate.
În trimestrul I 2014, comparativ cu trimestrul I 2013, producţia industrială a crescut ca serie brută cu 10,1%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 10,7%.
În luna martie 2014, producţia industrială (serie brută) a crescut faţă de luna precedentă cu 6,8%, datorită creşterii industriei extractive (+9,6%) şi industriei prelucrătoare (+8,0%). Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat a scăzut cu 4,7%.
Pe marile grupe industriale s-au înregistrat creşteri în industria bunurilor intermediare (+10,7%), industria bunurilor de capital (+8,6%), industria bunurilor de uz curent (+6,1%) şi scăderi în industria energetică (-2,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,7%).