În 2012, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a investit în România aproximativ 600 de milioane de euro, prin semnarea a 26 de proiecte, conform datelor comunicate de Olga Roşca, analist la instituţia financiară. De la începutul operaţiunilor în România, BERD a investit peste 6 miliarde de euro, în 331 de proiecte. La nivel internaţional, aceasta a finanţat un număr record de proiecte, oferind un ajutor mare ţărilor în care a investit, într-un mediu economic deosebit de dificil, se precizează într-un comunicat al băncii.
Conform evaluărilor preliminare, BERD a investit în 2012 8,7 mld. euro în aria sa operaţională tradiţională, finanţând 388 de proiecte individuale. În anul 2011, volumul investiţiilor a fost de 9 mld. euro, iar numărul proiectelor – 380. Banca estimează că a obţinut un profit net de aproximativ 1 mld. euro în 2012, faţă de 173 mil. euro în 2011. Prin urmare, BERD rămâne pregătită pentru a sprijini economiile emergente în acest an, astfel încât să fie bine pregătite pentru redresarea economică. „Condiţiile economice au fost în mod special complicate în majoritatea ţărilor în care investim. Cu un număr record de investiţii, banca a dovedit încă o dată că este un partener serios. BERD va continua să ajute la revenirea în viitor la o creştere economică sustenabilă”, a afirmat Sir Suma Chakrabarti, preşedintele BERD.
În 2012, BERD a investit în România aproximativ 600 mil. euro
de către
Etichete: