Creșterea investițiilor străine directe

CC-OLESEA
În 15 mai Banca Națională a României (BNR) a anunțat că în primul trimestru a anului curent investiţiile străine directe au constituit circa 570 milioane euro, în creştere cu 30,1% faţă de perioada similară a anului trecut. Astfel în luna martie România a reușit să atragă 290 milioane euro, cel mai ridicat nivel de la începutul anului.

Deasemenea BNR a menționat că datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 75,3 miliarde euro la 31 martie 2014 (80,8% din total datorie externă), cu 2,1% mai mică faţă de 31 decembrie anul trecut, în timp ce datoria pe termen scurt s-a redus cu 6,4% la 17,9 mld. lei.

Pe parcursul anului 2013 a avut loc o revenire uşoară a investiţiilor străine care au crescut cu 26,8% comparativ cu anul anterior la 2,71 mld. euro, atingând vârful ultimilor patru ani. În noiembrie 2013 s-a înregistrat cel mai ridicat nivel al investiţiilor de anul trecut, respectiv 578 de milioane de euro.

Investiţiile străine directe nete au crescut pentru prima dată de la începerea crizei abia în anul 2012, când avansul era de 18,7%, la 2,1 miliarde euro.

Datele comunicate de BNR mai arată că contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat în primul trimestru un deficit de 261 milioane euro, faţă de un excedent de 6 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2013, pe fondul majorării deficitului înregistrat de balanţa veniturilor.


Publicat

în

,

de către