Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Petrescu, a susţinut o conferinţă de presă în care a prezentat un bilanţ al activităţii la trei luni de la preluarea mandatului de ministru.
Ministrul Finanţelor Publice a prezentat măsurile pe care le are în vedere pentru susţinerea mediului de afaceri.
Obiectivul zero îl reprezintă reducerea CAS cu 5 puncte procentuale pentru angajator începând cu 1 iulie, acesta fiind primul punct pe agenda discuţiilor cu misiunea FMI, începând cu 2 iunie.
„Este o măsură benefică mediului de afaceri prin caracterul ei stimulativ, precum şi prin efectele pe care le va avea pentru combaterea muncii nedeclarate„, consideră Petrescu.
Impactul bugetar contabil, pe 6 luni, al aplicării acestei măsuri, este de 2,6 miliarde lei, iar impactul bugetar net este de 1,5 miliarde lei.
O altă direcţie prioritară, menţionată de Ioana Petrescu, vizează eficientizarea colectarilor la bugetul de stat şi combaterea evaziunii fiscale.
Ministrul a prezentat rezultatele încasărilor realizate de ANAF pe primele patru luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Astfel, în primele patru luni ale anului 2014, veniturile administrate de ANAF au fost de 59,45 miliarde de lei, mai mari în termeni nominali cu 3,21 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut.
În ceea ce priveşte taxa pe construcţii, ministrul Finanţelor Publice a arătat că vor fi analizate preocupările mediului de afaceri cu privire la taxa aprobată la sfârşitul anului trecut şi aplicată începând cu luna mai.
De asemenea, Ioana Petrescu a mai menţionat importanţa proiectului de lege privind plafonarea tranzacţiilor în numerar, aflat în dezbaterea Parlamentului, proiect care are rolul de a combate evaziunea fiscală şi spălarea banilor.