Autorităţile române, prin intermediul a peste 100 de instituţii ca: bănci, asigurători, firme de brokeraj şi administratori de fonduri, pun la dispoziţia Fiscului SUA informaţii despre conturile americanilor.
La 2 aprilie 2014 România şi-a dat acceptul pentru includerea pe o listă a ţărilor cu acord de principiu, acord care prevede că instituţiile financiare străine din jurisdicţiile partenere pot raporta date privind contribuabilii americani cu conturi în străinătate direct autorităţilor fiscale naţionale, iar acestea la rândul lor vor transmite datele celor din SUA.
Potrivit datelor publicate de Fiscul SUA, printre instituţiile de credit care sunt incluse în înţelegerea româno-americană, se enumeră: Banca Comercială Română, BRD Groupe Societe Generale, Bancpost, UniCredit Ţiriac Bank şi Raiffeisen Bank, ect.
Pe lângă aceasta în lista de principiu au fost incluse şi firmele de brokeraj ca: Raiffeisen Capital & Investment, SSIF Broker şi NBG Securities, şi companiile de asigurări ca: Allianz Ţiriac Asigurări, Groupama Asigurări şi Uniqa.
Actualmente, circa 77.000 de instituţii financiare străine s-au înregistrat conform acordului de principiu. Totuşi SUA a anunţat că vor bloca accesul pe piaţa americană în cazul instituţiilor care nu se vor conforma acordului.
Controlul privind conturile americanilor face parte din campania iniţiată de autorităţile din SUA împotriva americanilor care îşi ascund averile în străinătate, în contextul crizei financiare.