Salariul mediu nominal net din România a crescut în comparaţie cu anul trecut

1

Informațiile vehiculate în spațiul public precum că salariul mediu brut din România a scăzut sunt „tendențioase, şi pot dezinforma opinia publică și trebuie să înceteze”, a menţionat deputatul PSD Ana Birchall, membru în Comisia pentru buget, finanțe și bănci din Camera Deputaților.

„Institutul Național de Statistică a transmis luni faptul că salariul mediu nominal net din România, de la nivelul lunii mai, a crescut cu 4,4% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, în spațiul public se încearcă manipulativ să se acrediteze ideea că salariul mediu brut de la nivelul lunii mai a scăzut cu 2,8% față de luna precedentă, ocolind adevărul, anume că în luna aprilie angajații au beneficiat de primele și premierile ocazionale pentru Sfintele Sărbători de Paști”, susține deputatul PSD


Publicat

în

de către