Întârzierea redresării în zona euro este motivul reducerii estimării referitoare la creşterea economiei mondiale în 2013 cu 0,1 puncte procentuale, la 3,4% de către FMI.
Astfel, Fondul Monetar Internaţional a redus estimările de creştere economică pentru aproape toate ţările, faţă de datele publicate în luna octombrie, se arată într-un update al raportului World Economic Outlook.
Prin urmare, referitor la economia zonei euro, FMI anticipează că aceasta se va contracta cu 0,2% în acest an, faţă de estimarea precedentă, privind un avans de 0,2%, ceea ce implică doi ani consecutivi de contracţie.
Potrivit prognozelor FMI economia Germaniei va înregistra în acest an un avans de 0,6%, faţă de estimarea din octombrie de 0,9%; economia Italiei se va contracta cu 0,1%, estimarea fiind înrăutăţită cu 0,3 puncte; economia Spaniei va înregistra un declin de 1,5%, cu 0,1 puncte mai mare faţă de estimarea anterioară.
De asemenea, Fondul Monetar Internaţional a redus estimarea de creştere economică pentru acest an de la 2,1% la 2%, pentru Statele Unite.