Majorarea salariului minim 2015 trebuie raportata în Registrul de Evidenţă a Salariaţilor

revisal

Din 1 ianuarie 2015, salariul minim a crescut cu 75 de lei, la 975 de lei. Aceasta majorare trebuie raportata în Registrul de Evidenta a Salariaţilor de angajatorii care au salariaţi plătiţi cu minimul pe economie. Nerespectarea acestei obligaţii poate fi sancţionată de inspectorii de muncă cu amenzi cuprinse între 5.000 şi 8.000 de lei.

HG nr. 1091/2014, publicată în Monitorul Oficial
, Partea I, nr. 902 din 11 decembrie 2014, prevede ca de la 1 ianuarie 2015 salariul minim a crescut de la 900 de lei la 975 de lei, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe luna în anul 2015, reprezentand 5,781 lei/ora.

Creşterea salariului minim brut aduce pentru angajatori cheltuieli suplimentare cu angajaţii. Din 1 ianuarie 2015 angajatorii trebuie să scoată din buzunar 91 de lei în plus pentru a-i plati unui angajat salariul minim. Aceasta suma înclude majorarea de 75 de lei, la care se adauga încă 16 lei platiţi în plus pentru contribuţiile la stat.

De asemenea, suma totală pe care angajatorul trebuie să o aloce pentru a acorda un salariu de 975 de lei este de 1.199 de lei, din care angajatul încasează un salariu net de 724 de lei.