Numărul firmelor care au intrat în insolvenţă, redus la jumătate în ianuarie

cc+oleseaPotrivit ONRC, în luna ianuarie 2015, numărul firmelor care au intrat în insolvenţă s-a redus la jumătate faţă de prima lună a anului trecut, la 930 dosare, de la 2.054.

Scăderea numărului insolvenţelor a fost semnalată şi de specialiştii în insolvenţă, care au explicat tendinţa pe fondul intrării în vigoare la jumătatea anului trecut a noii legislaţii în domeniu, care descurajează cererea intrării în insolvenţă de către companii.

Datele Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă arată că în 2014 scăderea numărului de insolvenţe a fost de 23%, însă în ultimele 6 luni, când a fost în vigoare noua lege a insolvenţei, scăderea a fost de 50%.

Cele mai multe insolvenţe s-au consemnat în Bucureşti (220), Constanţa (58) şi Bihor (48), iar în Giurgiu (3), Bistriţa Năsăud (4) şi Neamţ (4%) au fost cele mai puţine firme care au ajuns în situaţia de a nu-şi putea achita datoriile.

Totodată, în perioada analizată au fost radiate aproape 6.500 de firme, cu 10% mai puţine decât în ianuarie 2014.


Publicat

în

de către