România – ţara cu cele mai slabe investiţii în educaţie

cc
Potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS), România continuă să se plaseze în coada clasamentului lumii la capitolul cheltuieli cu învăţământul, fiind devansată de ţări precum Bulgaria, China sau Indonezia.

Statisticile arată că în anul 2013 în sistemul public de învăţământ au ajuns bani echivalent cu doar 2,5% din PIB, iar, potrivit legii bugetului, în 2014 sistemul educaţional a primit 3,2% din PIB. Pentru 2015 bugetul alocat educaţiei este echivalentul a 3,7% din PIB.

Chiar dacă liderii politici au făcut mai multe promisiuni şi au introdus în normele legislative un prag de 6% din PIB care să meargă de la bugetul de stat către educaţie, în ultimii ani sumele investite în învăţământul românesc nu au trecut niciodată de 4%. Astfel România este prima ţară într-un top al celor mai slabe investiţii din educaţie, acordând anual bugete de două ori mai mici ca cele din Germania, Spania sau Polonia.


Publicat

în

, ,

de către