Un veteran de război din Arad a intrat în stare de şoc şi nu mai poate vorbi după ce a văzut factura la energie termică pentru luna decembrie: 2.542 de lei într-o singură lună. Pare greu de imaginat, dar este real.
Familia Ceauşu nu ştie cum o să achite această factură, conform daclaraţiei acordate reporterilor TVR, iar autorităţilor locale sau directorilor de la CET Arad nici nu le pasă. Cazul prezentat mai sus nu este singular, mai multe persoane racordate la sistemul centralizat de încălzire din Arad primind facturi de peste 2.000 de lei. În Arad, preţul de facturare la populaţie este de 290 de lei/gigacalorie, în timp ce preţul de furnizare se ridică la 307,42 de lei. În luna decembrie a anului trecut, la CET Arad mai erau „abonate“ 32.615 de familii, cele mai mari facturi fiind transmise către apartamentele care au rămas singurele dintr-un bloc racordate la agentul termic. Altfel spus, celor care au rămas la sistemul centralizat li se impune să achite şi pierderile de pe reţea. Iar acestea sunt majore nu doar în Arad, ci în orice mare oraş din România.
Facturile uriaşe la căldură au început să apară din anul 2011, odată cu eliminarea subvenţiilor de la bugetul de stat acordate până atunci producătorilor şi distribuitorilor de energie termică.
Cât timp să mai plătim facturi uriaşe la întreţinere?
de către
Etichete: