Agricultorii sunt nemulţumiţi de valoarea despăgubirilor pentru pagubele cauzate de secetă

seceta

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că despăgubirile din cauza secetei nu vor fi mai mari de 400 de lei/hectar pentru persoanele fizice.

De asemenea, ministrul a afirmat că sprijinul din partea Comisiei Europene poate ajunge până la 80% din pierdere.

În cazul culturilor de bază: porumb şi floarea soarelui, valoarea sprijinului nu va fi mai mare de 400 de lei pe hectar, iar pentru culturile de cartofi, sfeclă de zahăr sau legume, despăgubirile vor fi un pic mai mari.

Persoanele juridice vor primi un avans care nu va fi mai mare de 300 de lei în acest an, cu o menţiune: trebuie să fie asiguraţi. Dacă nu sunt asiguraţi, în conformitate cu regulamentul european, vor primi jumătate din această sumă. Pentru persoanele fizice, având în vedere că majoritatea nu este asigurată, avansul nu va fi mai mare de 200 de lei.

Pe de altă parte, Daniel Constantin a precizat că va prezenta o propunere de ordonanţă de urgenţă prin care se vor crea facilităţi fiscale pentru fermierii care se organizează mai bine în cooperative sau grupe de producători. Facilităţile fiscale pleacă de la reduceri de impozite pentru cinci ani de zile de 20% până la reduceri totale de impozit pentru cei care intrau într-o cooperativă şi plăteau impozite pentru bunurile respective.

Preşedintele LAPAR, Laurenţiu Baciu, reprezentantul fermierilor susţine că valoarea despăgubirilor nu acoperă nici măcar 10% din pagubele cauzate de secetă. Astfel că, i-a propus ministrului ca fermierii care sunt afectaţi real de secetă şi care au pierderi foarte mari să primească un avans mai mare, de 70% din suma de 400 de lei.


Publicat

în

de către