Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (ANPM), Doina Catrinoiu, a declarat că noul sistem de raportare pe deşeuri, propus de către Comisia Europeană, prevede transmiterea datelor doar online, iniţiativa urmând să se concretizeze în România în maximum două luni.
„Trasabilitatea deşeurilor prin sistemul SIM /Sistemul Integrat de Mediu, n.r./. Am primit de la Comisia Europeană o propunere prin care toate raportările pe deşeuri să fie paperless, adică doar online. Deci, nu o să mai fie voie, începând de la un moment dat, să raportăm pe hârtie. Noi am recomandat agenţilor economici să vină şi să se înscrie în SIM, dar unora nu le convine pentru că sistemul este integrat. Practic, agentul economic obţine un act de reglementare, o autorizaţie de mediu pentru o activitate pe care şi-o declară. Se înregistrează în sistem, iar în momentul în care agentul economic s-a înregistrat în sistem cu activitatea respectivă, automat trebuie să raporteze la anumite termene cantităţile de deşeuri cu care a lucrat. În curând, eu cred că noua iniţiativă venită de la Bruxelles va fi pusă în practică. Eu sper că într-o lună, maxim două, vom pune în aplicare noul sistem de raportare”, a afirmat Catrinoiu
În SIM sunt raportate toate datele de mediu din România către Uniune Europeană /UE/, asigurând totodată şi eliberarea actelor de reglementare în domeniul mediului la nivel naţional.
De asemenea, în Sistemul Integrat de Mediu sunt integrate peste 80 de aplicaţii, prin intermediul cărora sunt emise actele de reglementare (avize, acorduri, autorizaţii de mediu etc) şi sunt colectate datele de la operatorii economici pentru toate domeniile de mediu: Controlul poluării, Protecţia atmosferei, Deşeuri, Biodiversitate, Organisme modificate genetic, Schimbări climatice etc.
Informaţiile sunt centralizate şi prelucrate, iar pe baza acestora se întocmesc raportările României către UE în domeniul mediului.