Decretul pentru promulgarea Legii privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare a fost semnat

iohannis-a-promulgatLegea privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, şi include un nou cadru legal în domeniu, aliniat celor mai bune practici la nivel european.

Legea vizează asigurarea unei protecţii sporite investitorilor, diminuarea riscurilor ce ar putea fi generate de activitatea de emisiune de obligaţiuni ipotecare, precum şi asigurarea segregării clare a competenţelor între autorităţile de supraveghere sectoriale, Banca Naţională a României şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, în legătură cu activitatea de emitere de obligaţiuni ipotecare.

Introducerea obligaţiunilor ipotecare va contribui, pe termen mediu şi lung, la profesionalizarea pieţei primare a creditului ipotecar (de exemplu, prin introducerea, în mod indirect, a principiilor transparente de evaluare a proprietăţilor imobiliare).


Publicat

în

de către