Guvernul României a anunţat că pe lista proiectelor de acte normative care sunt incluse în ședința din 9 decembrie 2015 se află: proiectele de lege privind bugetele de stat și al asigurărilor sociale de stat pe 2016 și un proiect de ordonanță de urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal- bugetare.
Pe agenda ședinței Executivului mai sunt prevăzute şi proiecte de hotărâri referitoare la completarea art.3 din anexa nr.1 la Hotarârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Prima casă”, la alocarea unor sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru finanțarea unor cheltuieli ale unităților de învățământ preuniversitar de stat finanțate din bugetele locale, precum și ale unităților de învățământ special de stat finanțate din bugetele proprii ale județelor.
Alte proiecte aflate pe ordinea de zi sunt referitoare la organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, la organizarea, funcționarea și atribuțiile Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, etc.