Prejudicii evaluate la două miliarde de euro în 2014

descărcare (5)În acest an, au fost sesizate de inspectorii Curţii de Conturi, prejudicii enorme în urma verificărilor făcute în instituţiile statului.

Astfel, nu mai puţin de 120 de denunţuri au fost făcute în ultimele luni la DNA şi la Parchetul General, pentru cheltuielile făcute în anul 2014, iar prejudiciul cumulat este evaluat la 2 miliarde de euro. Anunţul a fost făcut de preşedintele Curţii, Nicolae Văcăroiu, la dezbaterile din Comisia de Buget a Parlamentului, unde s-a discutat despre bugetul instituţiei.

Conform legii, aceste sesizări se constituie în dosare penale la nivelul parchetelor care sunt sesizate, însă nu este obligatoriu ca toate aceste sisizări transmise de inspectorii Curţii de Conturi către Parchetul Gnerela, DNA sau alte structuri să se transforme automat în inculpări şi trimiteri în judecată.

Nicolae Văcăroiu a precizat că inspectorii din subordinea sa fac toate demersurile necesare pentru a recupera sumele constatate drept prejudiciu.

Anul acesta s-au recuperat 100 de milioane de euro numai în urma verificărilor, fără a se ajunge la anchete penale.

 


Publicat

în

de către