Potrivit unui comunicat, ROMATSA a informat Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice asupra popririi sumelor la EUROCONTROL și a solicitat sprijinul acestora pentru găsirea soluțiilor viabile pentru deblocarea situației.
În acest sens, urmează să fie transmis către Guvern și Președinție un Memorandum pentru aprobarea soluțiilor găsite. ROMATSA a efectuat demersurile necesare în vederea anulării popririi prin instanța de judecată de la Bruxelles
În acest sens, Ministerul Transporturilor și Ministerul Finanțelor Publice iau în calcul obținerea unui credit de trezorerie pentru Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA, în vederea asigurării desfășurării activității acesteia, până la finalizarea procesului fraților Micula cu statul român, după ce aceștia au obținut poprirea pe conturile de la Bruxelles ale ROMATSA.
Din punct de vedere al Ministerului Finanțelor Publice (MFP), ROMATSA nu a avut și nici nu are nicio calitate în litigiul dintre Micula și statul român.
Cu toate că statul român a efectuat plata în baza unei legislații naționale, emisă în deplină concordanță cu Constituția, frații Micula încearcă să execute statul român apelând la instanțe din alte state pe al căror teritoriu există bunuri ale statului român.