Reguli noi pentru credite

La-proiectele-finantate-din-fonduri-structurale-ipotecile-se-pot-constitui-pe-toata-perioada-contractului
Directiva europeană ce prevede noi reguli pentru creditele ipotecare va fi transpusă în legislaţia românească printr-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Asta deoarece termenul limită cerut de Uniunea Europeană a expirat la 20 martie.

Potrivit legii, clienţii şi băncile ar urma să îşi împartă riscul valutar, iar creditele vor putea fi convertite dintr-o monedă în alta ori de câte ori este nevoie. Însă legea nu se aplică pentru creditele deja aflate în vigoare, iar acum clienţii preferă creditele în lei la care riscul nu este dat de valută ci de dobânda variabilă.

Noile reguli europene ale creditelor pentru locuinţe aşteaptă de un an votul parlamentului şi, cum nu se întrevedere o decizie rapidă, legea va fi impusă prin ordonanţă de urgenţă.

După intrarea în vigoare a legii împrumuturilor ipotecare, dialogul dintre bănci şi clienţi ar trebui să se desfăşoare mai uşor ca până acum. Clienţii vor putea anunţa că au dificultăţi financiare şi că s-ar putea să nu mai aibă bani pentru achitarea ratei. În acel moment banca va trebui să caute o soluţie astfel încât să nu se ajungă la restanţe.


Publicat

în

de către

Etichete: