Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară din România (ANCPI), a anunţat că în 2015 au fost consemnate, la nivel naţional, 890.169 tranzacţii imobiliare, cu 65.217 mai multe faţă de anul 2014.
Astfel, în 2015, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost consemnate în București – 83.312 tranzacții, jud. Ilfov – 57.169 tranzacții și jud. Timiș – 44.218 tranzacții. Judeţele cu cele mai puţine imobile tranzacţionate sunt Covasna – 7.736 tranzacții, Bistrița-Năsăud – 7.898 tranzacții și Gorj – 9.109 tranzacții.
Totodată, anul trecut s-au consemnat, la nivel naţional, circa 6,4 milioane de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară. Conform Fondului de Garantare, care primeşte aproximativ 140 de cereri pentru „Prima Casă” pe zi, cele mai multe tranzacții au fost înregistrate pentru apartamentele de 2 și 3 camere.