Nouă oportunitate pentru dezvoltatorii imobiliari privind recuperarea cotelor de TVA generate de demolarea clădirilor vechi

Potrivit unei decizii luate de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) în cazul unei companii din România – Gran Via Moineşti, dezvoltatorii imobiliari ar putea să recupereze sumele plătite la bugetul de stat sub formă de TVA aferente demolării construcţiilor în vederea construcţiei de proiecte imobiliare.
„Decizia se referă la dreptul companiei de a deduce TVA pentru achiziţia de terenuri şi clădiri şi de a nu ajusta această deducere în cazul demolării clădirilor achiziţionate, dacă dezafectarea se face pentru a construi noi imobile în care se vor desfăşura operaţiuni taxabile”, se arată într-un comunicat.
Potrivit CEJ, o societate care a achiziţionat o suprafaţă de teren şi construcţii edificate pe aceasta din urmă, în vederea demolării acestor construcţii şi a realizării unui complex rezidenţial pe suprafaţa de teren respectivă, are dreptul de a deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achiziţionării construcţiilor menţionate. Însă, demolarea construcţiilor, achiziţionate împreună cu suprafaţa de teren pe care au fost edificate, efectuată în vederea realizării unui complex rezidenţial în locul acestor construcţii, nu determină o obligaţie de regularizare a deducerii iniţiale a TVA aferente achiziţionării construcţiilor menţionate.
Daniel Anghel, liderul departamentului de Taxe Indirecte, PwC România, a spus că această decizie va avea implicaţii profunde asupra sectorului imobiliar din România şi nu numai, permiţând dezvoltatorilor să deducă TVA pentru clădirile şi terenurile achiziţionate şi să nu regularizeze deducerea iniţială în cazul în care din motive comerciale se decide demolarea construcţiilor achiziţionate pentru construcţia unora noi.
„Considerăm că această hotărâre creează o oportunitate pentru dezvoltatorii imobiliari în ceea ce priveşte recuperarea cotelor de TVA generate de demolarea clădirilor vechi”, a declarat Daniel Anghel.


Publicat

în

,

de către